Atacantul Maksim Kanunnikov (Zenit St. Petersburg) a declarat că echipa sa trebuie să fie pregătită pentru jocul aspru, cu simulări, dar care dă rezultate, al formației Unirea Urziceni în manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, informează cotidianul Sport deni za dnem.
„Va fi un meci de o intensitate sporită, trebuie să luăm în serios adversarul, care vine să-și joace șansele până la capăt. Românii au demonstrat că formează o echipă puternică, trebuie să fim pregătiți pentru un joc aspru, pentru diverse simulări. Este stilul lor, care le permite să aibă rezultate„, a spus Kanunnikov.
Mijlocașul Vladimir Bistrov a precizat că Zenit trebuie să practice fotbalul pe care-l știe, să profite de fiecare șansă, pentru a obține calificarea. „Nu trebuie să ne gândim la adversar, ci să ne facem jocul nostru. Echipa noastră este superioară valoric, va trebui să demonstrăm această superioritate. Oricum, fotbalul e imprevizibil și se va decide pe teren cine merge mai departe. Trebuie să jucăm fotbal și să câștigăm„, a spus Bistrov.
Atacantul Aleksandr Kerjakov a menționat că Unirea este un oponent serios, care nu va renunța la șansele sale de calificare după remiza de la București. „Vom încerca să fim noi cei care mergem mai departe. Unirea este un adversar dificil, știm că nu ne va fi ușor„, a comentat Kerjakov.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER